Arhivă pentru Iulie 2012

Simplu; SISI

Fara sa am pretentii de scriitor, aseara mi-am amintit de un titlu celebru al lui Eugen Barbu (parca), aparut in presa vremii: „M-ai invins, Rodioane!

Am fost de-a lungul timpului unul din cei care au „comentat” avantul unora de a-l lauda neconditionat pe Szilagyi. Am spus MEREU ca nu se face diferenta intre calitatile umane incontestabile si cele pur fotbalistice ale oricarui jucator. Si ca, daca judeci un fotbalist, mai ales daca il pui pe un „soclu”, va trebui sa iei in considerare TOATE aceste aspecte.

Raman la aceeasi parere: SISI este un imens caracter. Este omul in fata caruia trebuie sa se inchine adulatori de o zi sau un an. A dovedit, de-a lungul intregii cariere, ca pentru el e mai important sa se simta „acasa”, „intre ai lui”, sa sufere si sa traga, decat sa isi caute norocul aiurea.

Aseara am vazut un Sisi asa cum nu am mai vazut de multa vreme printre titularii lui „U”: dedicat, incrancenat, plin de vointa. Cumva, peste ani, mi-am amintit de acea imagine cu Dr.Luca cu capul bandajat in urma unui duel cu un adversar, dar darz si luptand pana la ultima suflare.

Nu este Sisi cel mai mare fundas din istoria lui „U” sau din campionatul Romaniei. Are insa o calitate pe care nu i-o poate contesta nimeni: este „U”ist pana in ultima fibra. Nu degajeaza elegant ca Stefanescu, nu suteaza ca Dinu, dar are ceva din ONOAREA acelor vremuri. Cat stie si cat poate, joaca 100%. Fara rabat. Fara menajamente.

Nu stiu cati din coechipierii lui au inteles ceva din descatusarea sa de dupa gol, cati i-au inteles lacrima, dar stiu ca pentru un asemenea OM trebuie sa te ridici in picioare si sa aplauzi. Nu are nevoie de altceva, nu vrea salarii si prime colosale, vrea doar momente ca cel de aseara.

BRAVO SISI ! 

Anunțuri

AMP, pana cand?

Am ajuns sa o auzim si pe asta:

„Salariul lui Claudiu mă dărîmă, dar nu-l pot da afară! Mai are un an contract, nu am ce să fac.” – citat din AMP in GSP.

Daca un salariu de 5,500 de euro/luna o „darama”, as vrea sa o intreb salariul soferului-director sportiv cat este? Si mai ales pentru ce e platit? Director Sportiv????? O gluma !!!!!! Preluand ideea unui fan „cu verbul la el”, ma gandesc ca o fi specialist in carburatoare, desi restul de parc auto „netransferat la Ploiesti” nu prea justifica angajarea unui asemenea „specialist”. O intreb de asemenea cat costa sa ii plateasca pe Cleiton sau Braz sau Santiago, PETARDE de jucatori pe care daca i-am propune Sanatatii Cluj, Ghisa ar rade de noi!

O sa ii amintesc doamnei ca am anuntat ca membri de onoare ai SUPORTER „U” trei nume din actualitatea anului 2012 (alaturi de venerabilul Nicolae Szoboszlay). Iar unul dintre ei este CLAUDIU NICULESCU. Ii voi mai aminti doamnei ca incercarea sa de a-l discredita pe Claudiu nu face decat sa o arunce „in gura” suporterilor. Daca este atat de inconstienta, va suporta consecintele. Intindeti, doamna, coarda cam mult!

O avertizez prieteneste ca miscarea de azi, numirea lui Cristi Dulca drept antrenor al echipei nu ii spala din multele „pacate” si din multele derapaje. Daca INCA nu a inteles, ii amintesc ca este la „UNIVERSITATEA” Cluj, nu la Chiajna sau Snagov. Cristi este „de-al nostru”, nu va bateti joc de relatia antrenor-suporter !

„Stimata doamna”, daca nu puteti, PUNETI JOS! Daca nu ati venit „cu tema”, lasati clubul asta in pace, il luam noi, nu cred ca noi ne vom pune problema salariului lui Claudiu! A PETARDELOR, probabil ca DA!

Intrebarea e una si buna: PANA CAND? Credeti ca mai suportam mult?

 

Raspunsuri NECESARE

Cu doamna Prodan nu te plictisesti niciodata! Asta daca iti place „stilul”.

Am fost aseara la emisiunea lui Dan Olteanu de pe TVR Cluj. Doamna a intervenit pe la 20,15 si a toooot vorbit pana la 20,40. A mancat jumatate din timpul de emisie spunand……nimic.

Acuma poate nu ma ridic eu la inaltimea judecatilor domniei sale, dar cred ca trebuie spuse cateva lucruri de bun simt. Poate unele sunt intrebari retorice, altele afirmatii directe.

Sunt cateva intrebari insa care nu sunt nici retorice nici rauvoitoare si la care domnia sa ar putea sa raspunda. Pentru a dovedi (daca mai poate face asta) ca nu e sageata lui X sau Y, ca e doar o femeie ambitioasa dar cam „necontrolata uneori” (AMP a spus-o). E simplu:

– CARE e datoria clubului FC Universitatea Cluj la data de 30 iunie? Defalcat : datorii la stat/ furnizori/ jucatori/ alti terti

– CATI bani trebuie sa primeasca „U” drept drepturi TV in sezonul 2012-13 urmare a locului 8 din 2011/12? Cati au intrat in 20 iunie? Cand intra celelate transe (inteleg ca inca trei) ?

– EXISTA vreun act de CESIUNE a veniturilor din drepturi TV ce urmeaza a fi incasate, catre FW sau firme sau creditori ai sai? Sunt sumele din drepturile TV „libere” sa intre in club sau nu?

– Viorel Duru declara ca din 17 iulie Director General la „U” este Ioan Marginean. DVoastra ce functie aveti? CINE v-a semnat contractul de munca?

Fac apel ca aceste informatii care nu sunt deloc „secret de stat” sa fie aduse la cunostinta publicului. Daca se doreste ca cineva sa va vina alaturi. primul pas trebuie sa il faceti DVoastra!

Raman deschise si isi asteapta raspunsul intrebarile din postul anterior. Un DIALOG nu poate avea loc daca nu exista onestitate. Cerem prea mult? Daca raspunsul e DA, va transmit de pe acum orarul curselor de avion pe relatia Cluj-Bucuresti! Sunt 6 pe zi, aveti de unde alege!

 

Intrebari……intrebari…..

Nu au trecut inca 24 de ore de la meciul de la Tg.Jiu. Am fost acolo, am trait meciul pe viu, am fost (si sunt inca) negru de suparare, dar aceasta intamplare mi-a generat din nou o serie de semne de intrebare, pe care nu ma sfiesc sa le pun:

– ne asteptam la mai mult? poate la un scor mai strans, in rest cam stiam care va fi deznodamantul;

– trebuia sa fim mai multi acolo? poate DA, dar fiind vineri de la 18,30 la 300 de km departare, am fost cati am putut.

– a influentat Balaj rezultatul? categoric NU, dar am vazut aceeasi maniera „smechereasca” cu care balaj incearca sa ne prosteasca de ani de zile.

Situatia de acum NU PUTEA FI ALTA in contextul a tot ceea ce s-a intamplat in aceasta vara. Ceea ce voi „intreba” acum se adreseaza in mod direct responsabililor de la „U” (ma intreb daca am folosit termenul corect, pentru ca numai responsabilitate nu se numeste ceea ce e acum la club). O sa incep :

– CINE e actionarul majoritar? CAND vom vedea actele care sa confirme cu nume prenume si CNP?

– CE INTENTII are Marginean, daca numele sau e raspunsul la intrebarea de mai sus? CAND are de gand sa spuna PUBLIC, intr-o intalnire deschisa cu toti cei interesati, care ii sunt intentiile (sau….”directivele”)?

– DE CE a venit Ana Maria Prodan la „U”? Ce stia, ce i s-a promis si ce i s-a permis sa faca?

– Cine e directorul Exceutiv al FC Universitatea?

– Cine e Seful Centrului de Copii si Juniori?

– Cine e Directorul de Imagine ?

– Cine e Directorul Marketing-Comercial?

– Cine se ocupa de atragerea sponsorilor?

– Cine se ocupa de logistica echipei (echipament, transport, antrenamente, medicatie, etc?)

– Cine se ocupa de activitatea de scouting? Cine cauta talente?

– Cine se ocupa de relatia cu suporterii? Cine „cheama” suporterii pe spranceana si discuta azi cu unii, maine cu altii?

Toate intrebarile de mai sus sunt retorice. Si sunt adresate, in mod direct si public cuplului Marginean – AnaMaria Prodan, singurii care ar putea raspunde (daca ar avea ce). Chiar as fi recunoscator celui/celor care ar aduce in atentia celor doi acest post.

Ultima intrebare (de azi) este cea ESENTIALA si se adreseaza celui VINOVAT pentru lipsa tuturor raspunsurilor la intrebarile de mai sus: FLORIAN WALTER : CAND ai de gand sa ne lasi in pace? CAT crezi ca va tine sa tot intinzi ata? Noi ti-am trimite gulasul si palinca negustate, dar nu iti cunoastem adresa. Asta e „pretul” ?

In incheiere un cuvant pentru cei 60-70 care au facut deplasarea la Tg.Jiu: VA RESPECT, cu exceptia celor vreo 8-10 care credeti ca scandalul, saritul in teren, ruptul scaunelor, injuraturile CONTINUE fac bine „Universitatii”. Tuturor ne e greu, nu doar voua! Daca vreti sa rabufniti, promit sa platesc eu doua panouri de 3/2 metri cu chipurile celor 3 (IM, AMP si FW) si „exprimati-va” acolo. Este UMILITOR sa vad ca in loc de „Slava tie studentie” sau „Pe Valea Somesului” cantate doar o data, preferati injuraturi si manifestari nedemne de un „U”ist. NU ASA AJUTATI „Universitatea” !

Unde e auditul, stimata Doamna?

Ne spunea Ana Maria Prodan ca dupa AGA din 4 iulie va demara un audit la club. Ca acel audit va dezvalui situatia exacta a clubului si ca atunci va sti exact ce si cum.

Au trecut 10 zile si nu am auzit nimic. Bun, un audit nu se poate face in 10 zile (desi unii ar spune ca se poate), dar macar sa stim. A demarat? Cine e firma care il face? Ce expertiza are aceasta firma? Cand sunt asteptate rezultatele? Cat costa auditul? Cine il plateste? Ce strategie aveti functie de rezultatele care va vor fi livrate?

Sunt intrebari de bun simt. La care astept (asteptam cu totii) un raspuns / raspunsuri la fel de oneste.

Oare le vom primi? Raspunsul e in curtea DVoastra , Doamna !

 

Cat e de „costisitor” sa devii membru al Suporter „U”

Toti cei care sunt „atinsi” de „virusul U” stiu ca asta e pe viata. Stiu ca de-a lungul timpului, fiecare dintre noi a facut sacrificii mai mari sau mai mici, de ordin material, sufletesc, si niciodata nu au simtit nici macar o unda de regret.

„Sacrificiul” pe care subscriptia la Suporter „U” il cere este unul care trebuie facut din inima, cu mintea limpede si cu ganduri curate. Exista o grila, fiecare isi cunoaste posibilitatile si prioritatile.

Ce vreau azi sa va prezint, intr-un ton voit glumet, este „cat de MARE” este acest sacrificiu, dincolo de cifre seci.

Luam cazul subscriptiei de tip A, 8 euro pe luna. Asta inseamna, in lei, aproximativ 440 de lei anual.Daca scadem valoarea unui abonament anual la P1 (inclus ca si facilitate) , suma „sacrificata” este de 320 de lei anual. Asta inseamna :

– 0,88 lei/zi sau:

– 9,9 tigari pe saptamana (pentru fumatori) sau:

– 2 beri pe saptamana (pentru consumatori) sau:

– 2 kg de rosii pe saptamana (vara) sau de portocale (iarna) sau:

– 1,5 litri lapte pe saptamana sau:

– 1 portie ciorba pe saptamana la varzarie sau:

– 280 de grame de carne pe saptamana sau:

– 1 butelie de vin de slaba calitate pe saptamana sau:

– …..adaugati fiecare dintre voi tot ce va trece prin cap in valoare de 6,16 lei pe saptamana …..

Vi se pare mult? Daca NU, Va asteptam sa fim impreuna !

Haide „U” !!!

 

Primul membru de ONOARE al SUPORTER „U”

Cu foarte mare bucurie si deosebita onoare, va anuntam ca SUPORTER „U” a reusit primul „transfer de marca” in aceasta vara.

Primul membru de ONOARE al SUPORTER „U” este venerabilul Nicolae SZOBOSZLAY , antrenor emerit, slefuitor a atator talente la Centru de Copii si Juniori „U” (ale carui destine le-a condus in perioada 1976-1985). Este singurul supravietuitor al bejeniei de la SIBIU. Un monstru sacru si o legenda vie.

Nascut in 1925 la Orastie, D-nul Szoboszlay a fost remarcat de „U” pe cand era elev de liceu la Aiud. A fost transferat si a apucat sa apere culorile alb-negre in 1943 la „U” Cluj-Sibiu pana in momentul in care campionatul a fost intrerupt de razboi.

A revenit la „U” intre 1946-1947 si 1950-1952, pentru ca apoi, decenii intregi. sa fie un adevarat slefuitor de talente al CCJ de la „U”.

Peste cateva zile, in 18 iulie, antrenorul emerit Nicolae Szoboszlay va aniversa 87 ani de viata. O viata traita in cinste, respect pentru altii si onoare.

Bun venit, Maestre si viata lunga alaturi de alb-negru !!!

Foto : Ziua de Cluj